“Repulsion”, una bucată film care jonglează cu obișnuitul transformându-l în lugubru, cu frumusețea fizică cea mai “de copertă” (Catherine Deneuve, mes dames et messieurs, și încă la 22 de ani) transformând-o în viziune deranjantă, cu ritmul cotidianului și cu ticăitul/țiuitul în urechi al singurătății, transformându-le în monștri, este un altfel de horror-thriller. Orice râs sau orice pufnitură de scepticism după câte o “faza tare” a filmului ar suna fals. În plus, este foarte probabil ca popcorn-ul “liniștitor” (recuzită obligatorie) să vă stea literalmente în gât.
>>
Mircea Săucan. Regizor român de film (documentar și artistic) a cărui filmografie este pe cât de insolită, pe atât de puțin cunoscută, chiar și de connoisseurs. Filmele sale au deschis noi căi în direcția unui limbaj cinematografic mai modern (contemporan cu experimentele din la nouvelle vague) și a unei problematici mai complexe decât cea abordată până atunci, fiind întotdeauna însoțite de o intensă campanie negativă de presă, soldată cu retragerea filmelor sale de pe ecrane: Casa de pe strada noastră (1957); Când primăvara e fierbinte (1960); Țărmul n-are sfârșit (1962); Meandre (1967); 100 de lei (1973). 5 aprilie 1928 - 13 aprilie 2003. |  |
 | œRequiem for a dreamœ este strigătul puiului nenăscut de găină care se îneaca cu propriul lichid înainte să spargă coaja oului. Este senzația unei flori dureros de frumoase, care se sufocă cu propriul pământ înainte ca arhitectura tulpinii să simtă prima respirare. Este povestea copilului căruia îi este foame de miez de nucă și care o zdrobește cu ciocanul aruncat prea tare, prea furios, prea plin de poftă. Povestea ratării. A eforturilor inutile. A oamenilor secați de viață. A celor care văd ca unică soluție pentru a respira în secunda următoare distilarea unui vis, ca într-o eprubetă pe care o beau apoi, puțin câte puțin, strop cu strop, până când realitatea le refuză iluziile dezgolite. Sau mucul de joint lăsat în scrumieră. Sau pastila portocalie. Sau praful de cocaină plutind ca o promisiune. >> |
| Ipocrizia cinefilului americanofob e scoasă încă o dată la iveală de reacțiile de prin părțile noastre în fața câștigătorului Oscar No Country for Old Men, film prin care frații Coen revin la stilul taciturn din Blood Simple, cu care au debutat în urmă cu mai bine de 20 de ani. Frații Coen încalcă toate regulile narative de Hollywood lăsând filmul fără final, abandonându-și teoreticul erou undeva în fundal și creând un sentiment aproape biblic al implacabilului sinistru. Actori americani cu priză la public precum Tommy Lee Jones și Woody Harrelson sunt inserați în roluri decorative iar actorul incapabil să vorbească o engleză cursivă, Javier Bardem, e propulsat într-un rol de Oscar. >> |
 |
Toate articolele sunt proprietatea redactiei PunctFilm. Copierea sau reproducerea acestora fara precizarea sursei sau fara acordul PunctFilm este interzisa.
Copyright PunctFilm © 2006
Copyright PunctFilm © 2006
