EDITORIAL

Acestea fiind zise, să ne distrăm românește

   Hitler vroia să-i elimine pe cei care îi consideră inferiori. Ca să rămână doar elita. Comuniștii au scăpat de tot ce le era superior. Să fie muncitorii și țăranii elita. Românul nu vrea să elimine pe nimeni. Vrea să fim toți egali. Fără elita. Fără pleavă. E loc pentru fiecare în mediocritate. Să moară și capra vecinului. Sau să trăiască. Important e doar să fim la fel. Undeva în zona călâie. Gândire de mlaștină. Anti-evolutivă. Anti-revoluționară. Pot să fie bucăți de carne în ciorba națională, dar suprafața ei rămâne pururi netedă.

  Ciobanul mioritic e vinovat că a ieșit din turmă. Trebuie să platească pentru asta. Și el o știe. De aceea își acceptă senin pedeapsa. La fel și meșterii lui Manole. Pentru eșec n-ar fi fost condamnați la moarte. Doar pentru succes.

  Cu timpul însă, cei care evadau din mulțime au încetat să mai fie pedepsiți a la patul lui Procust de către locuitorii matricei. De la o vreme oile rătăcite sunt doar aduse pe drumul cel bun. Fără bâtă. Cu blândețe. Mihail Kogâlniceanu și alte odrasle de boieri se îmbătau și începeau să strige ce au auzit și ei pe la Paris. Vine potera și stingea neînțelegerea. Cu vorba bună. Și dulce, moldovenească. Asta a fost revoluția de la ’48 în Moldova.

  “A fost sau n-a fost” are legatură cu revoluția cum are baba cu mitraliera pe care, cică, o transporta în colivă în zilele lui decembrie ’89. Emisiunea TV din film nu e despre revoluție. Este procesul public al personajului jucat de Săpdaru. Tot ce vor cei care sună este să demonstreze că profesorul nu a făcut nimic. Că nu e mai breaz ca ei. N-am mișcat un deget și ne mândrim cu asta. Iar bețivul ăsta a stat și el cu mâinile în sân. Ești ca noi. Recunoaște și totul e perfect. Fiecare mai bea câte un pahar și nu mai știe ce face.

  Ce să cauți la București ? Stai aici cu noi. Ca noi. Asta îi spune proprietarul de televiziune amantei. Și cameramanului. Lasă camera pe trepied. Nu încerca nimic deștept. Și fiicei. Ce-ti trebuie skiuri ? Dă-te cu sania ca toata lumea. Și la fel de intransigent e și cu sine însuși. Nu se iartă. Se pune singur la bulă, dând citate din dictionarul de filozofie care se potrivesc situatiei ca nuca în perete.

  Românului i-a ramas doar responsabilitatea civică de-a arunca cu maron în ventilator. O face din tot sufletul. Cu convingere. Aruncă larg în sus. Știe că magiunul o să cadă peste toți. Inclusiv peste el. Nu-l deranjează. Din contră. Exact asta și vrea. Îi dă sentimentul de apartenență. Mirosul de realitate.

Tudor Voican

 

arhiva>>
alternativ
bizarmonii

andreea_chiru: hei
paul_odhan: hai
andreea_chiru: haihui?
paul_odhan: haihai, nu huidui
andreea_chiru: să haplim haiducește hrișca?
paul_odhan: harap-halb huruie halvaua
andreea_chiru: habarnam hăcuie o hrapie
paul_odhan: H-ul nu ne stă liniștit pe limbă
paul_odhan: propun un L
andreea_chiru: eu mă gândeam la M
andreea_chiru: mangafaua molfăie un muștiuc
paul_odhan: M de la miros minor mâna minotaurului?!
andreea_chiru: muncitorii mănâncă mulți mistreți
paul_odhan: Marele Mut
andreea_chiru: manivelă motor mucava
paul_odhan: malfabetul mostru e minunat, mulțumim....

andreea_chiru: mapecierile msunt mlucru mrar mpe maici: miercuri muzica medievală

andreea_chiru: marți mpârjoale mcu martzipan
paul_odhan: să nu excedăm în M-euri că rămânem mmmitzi

andreea_chiru: mai am Meuri să le mexorcizez: maieutică, matador, muflon, mozol,

andreea_chiru: amar, alcoool, amoooooor
paul_odhan: aaa, ai trecut la A
paul_odhan: ți-ai spart Mreduta
andreea_chiru: apolodor amuțit afirmă argumentativ
paul_odhan: aprioric îți articulez, alfabetul are arici
andreea_chiru: arnici? să le arătam aici alfabete apodictice
paul_odhan: apocrife asimilam, albe în aspect...
andreea_chiru: armonii alephe/ști
paul_odhan: aferim, ai apucat-o aeronat

andreea_chiru: asimilarea și acomodarea afonemelor alandaluiește liber prin afirmații

paul_odhan: nu-mi dărui ALUVIUNI
andreea_chiru: așteptam admonestarea
paul_odhan: artă aș fi adoptat, nu arme de amăgit ataraxia
andreea_chiru: NU mă adaptez
paul_odhan: un atom ti-aș alipi, atunci...
andreea_chiru: sfârșitul alfabetului îl găsesc mai atractiv
andreea_chiru: vivisecție, bampir, vezuvian
paul_odhan: voit ai viețuit verde
andreea_chiru: ventuză văduvi viclean voyeuristul
andreea_chiru: vulpea și veveritza sunt văzute în vernil
andreea_chiru: vai de cel ce vânează!
paul_odhan: un vid vis am în Z acum...
andreea_chiru: zanzibar, zeamă de varză
paul_odhan: gata
andreea_chiru: zignora/zmă
andreea_chiru: zambilicistic, zeflemitor, zuzu zaurt
andreea_chiru: zapciu, zapis,
paul_odhan: za zfârșit zdeja.
actual Slujbă nașpa, film varzăI Really Hate My Job
regie: Oliver Parker
Slujbă nașpa, film varză

    Dacă nu am ieșit din sala de cinema după doar 30 de minute de „Am o slujbă nașpa rău” este dor pentru că m-am hotărât în acele momente să scriu un necrolog pentru acest film nașpa rău, rău de tot. Ce m-a făcut să cumpăr bilet la filmul ăsta? Oana Pellea care joacă într-un film britanic, Nave Campbell, Shirley Handerson, actrițe care, din experiența anterioară, pot face chiar dintr-un film prost unul suportabil. În plus, subiectul mi-a captat interesul: chelnerițele unui restaurant din Soho care încearcă să găsească orice soluție pentru a-și îndeplini visele. Deci, motive subiective.
    De tema abordată de film mă leagă experiența personală – este adevărat, chelnerițele din Soho sunt, în majoritatea cazurilor, persoane inteligente venite de pe alte tărâmuri cu multe vise și planuri cu multă energie și, inevitabil, cu un car de probleme pe care le tratează cu umor, cu dramatism sau cu extravaganță. Da, asta este realitatea, pe care filmul, însă, o ratează. În încercarea de a exprima o realitate care pare ieșită din comun, scenariul extrage DOAR elementele extra-ordinare, pe care le exagerează, rezultatul fiind mai puțin credibil. Dar nici nu le exagerează suficient încât să devină in-credibil. Impresia generală este al unui film făcut după rețetă în care s-au greșit complet cantitățile ingredientelor.
    Miza acestui film este să scoată în evidență personalitățile puternice și diferite ale celor cinci chelnerițe, iar situațiile de umor ar trebui să iasă din altercațiile și coliziunile acestora. Din păcate, însă, nici una dintre cele cinci actrițe nu este lăsată să dezvolte un personaj, pentru că fiecare prezintă o singură trăsătură de caracter exploatată. Rita (Oana Pellea) este revoluționară sud-americană ratată, în permanență isterică; Alice ( Shirley Handerson) este scriitoare cu înfățișare și glas de scorpie, când taciturnă, când într-o explozie de nervi; Suzie (Alexandra Maria Lara) e o tipă de o serenitate și de o poezie inexplicabilă, picată în Soho nu doar din alt timp (așa cum spune ea), ci de pe altă planetă, unde oamenii comunică cu șobolanii, nu pun la îndoială nimic și își păstrează un calm deplin în momentele criză; Madona (Anna Maxwell Martin), manager și lesbiană, încearcă, fără succes, să mențină situația sub control, fiind strictă, dar amabilă și aplicându-le fetelor câte o îmbrățișare ocazională pentru gestionarea crizelor – dar, ca să vezi, pana la final aflăm că are și ea o inimă; Abbie ( Nave Campbell) este o wannabe-actress care ratează probă după probă drept pentru care se îmbată și are o ieșire exhibiționistă. Ei acum imaginați-vă că personajele nu fac nimic altceva în afară de ieșiri nervoase (din varii motive) și încercări de calmare reciprocă, toate pe fondul unor discuții filosofice de mare angajament. Fiecare scenă este o nouă ceartă prin care fiecare personaj mai dezvăluie puțin din viziunea sa asupra vieții cu aceeași seriozitate cu care caută șobolani prin bucătărie și printre mesele din restaurant, cu aceeași dedicare cu care iau comanda, toarnă vin în pahare sau taie legumele pentru salată. Inedit!
    Iar în timp ce publicul digeră cu greu clișeului intelectualelor și personalităților explozive care se pierd în munci derizorii vine și finalul, care  îi dă dreptate zânei diafane, fetei pentru care realitatea este multifațetată și care nu vede o contradicție între restaurantul plin de șobolani și Al Bowlly care apare acolo, personificat de Danny Huston, pentru a face un scurt șou. Totul este posibil, totul este extra-ordinar, noi suntem aurorii propriei realități. Ce mai revelație!
    Așa ceva n-am văzut demult!!

Alexandra Urdea

EDITORIAL

1st Annual Toronto-Romanian Film Festival

    Programat a se desfășura în primele zile ale lunii Februarie 2008, pe datele de 1, 2 și 3, Primul Festival Anual al Filmului Românesc urmărește să satisfacă dorința publicului din Toronto pentru cinematografia fără frontiere și exprimarea cinematografică încă ne-explorată. Acest festival de film intenționează să dezvăluie influențele realității pre-, post- dar și contemporan-comuniste, precum și influența fimului modern și capacitatea sa de a se desprinde de un trecut care este de multe ori neînțeles.

    ToRo va dedica programul primei seri regretatului regizor Cristian Nemescu, prezentând filmul sau California Dreamin', câștigător al premiului Un Certain Regard pentru cel mai bun film de la Cannes 2007. În prealabil, vom viziona scurt-metrajul pentru lucrarea sa de diploma Poveste la Scara C. Cele doua filme vor fi prezentate de Tereza Barta, profesor universitar la York University și regizor.

    Continuind tema retrospectivă, ToRo va prezenta în cea de-a doua zi a festivalului, filmul lui Lucian Pintilie Reconstiturea, datat 1968, un manifest politic interzis până în 1990 pentru prezentarea lipsei libertăților civile din perioada comunistă. Filmul lui Alexandru Solomon Marele Jaf Comunist, va continua această analiză a sistemului politic din epoca respectivă. Prezentarile vor fi realizate de către Dr.Călin-Andrei Mihăilescu , profesor universitar la University of Western Ontario. Întorcându-se la originile cinematografiei românești, Festivalul se va încheia cu rularea primului film artistic românesc Independența României, urmat de premiera canadiană a ultimului film aparținând lui Nae Caranfil Restul e Tăcere. Filmul mut Independența României, va avea un fond musical realizat "live" de către invitatul special al festivalului, renumitul DJ din New York, Bogman. La toate acestea se adaugă în deschidere filmele lui Ion Popescu-Gopo Scurta Istorie (Premiul pentru cel mai bun scurt metraj de animație, Cannes 1956) și Șapte Arte (Cel mai bun film de animație, Festivalul de Film Tours 1958).

    Privind înainte spre viitorul cinema-ului românesc, Festival urmarește prin două programe de scurt-metraje să promoveze lucrările unor regizori tineri și debutanți. Printre acestea se numără filmul lui Radu Jude Lampa cu Căciulă, câștigător al premiului pentru cel mai bun scurt metraj internațional la Sundance Festival 2007,  filmul lui Adrian Sitaru Valuri, premiul pentru cel mai bun scurt metraj la Festivalul Internațional de la Lucarno 2007, precum și filmul lui Bogdan Apetri Last Day of December selecționat la Festivalul Mondial de Film de la Montreal.

 

Andrei Tănăsescu

http://www.toroartsgroup.com


arhiva>>
Timpul Tau
USL
Radio Alternativ