Le unește un argument plin de topicuri similare: dragostea din tinerețe, inițierea, nesiguranța într-un triunghi amoros. Inițierea din adolescență se lovește și în acest film de contrapunctul personajului la final de drum, care, chiar dacă încearcă în acest caz să își pună capăt vieții, nu este condamnat indirect ca Maribel Verdú în filmul lui Cuarón. Totuși Drama/Mex se diferențiază prin absența – magistralului - narator omniscient sub forma vocii din off din Y tu mamá también, printr-un plus de coloratură și exces de adrenalină. De asemenea prin atitudinea celor trei personaje care merg de la neliniștita particularitate a lui Antoine Doinel din filmele lui Truffaut până la protestul vag din Pierrot le fou (Jean Luc Godard, 1965) sau până la senzualitatea magică a anumitor protagoniști ai lui Rohmer (La Collectionneuse, 1967).
Astfel adaptând o luptă clasică pentru dragostea frumoasei între două arhetipuri de perdanți: depravatul care se întoarce în mod neașteptat și iubitul încornorat care încearcă să își recupereze onoarea/iubirea pierdută, Drama/Mex spune două povești care se intersectează: aceea a triunghiului amoros și cea a sinucigașului matur, care întâlnește o parteneră mai tânără pe cale să devină prostituată. Din acest moment filmul se desfășoară între situații surprinzătoare și dialoguri scânteietoare.
Totul într-o lipsă de respect, care câteodată atinge anarhia (față de muncă în cazul presupusului sinucigaș-față de iubire în cazul trioului protagonist) și altă dată se adâncește într-o critică acidă la adresa valorilor sociale (referința la Paulina Rubio ca model de comportament pentru viitoarele prostituate se dovedește a fi un mare plus al scenariului).
Evidențiind frumusețea trioului protagonist, și toate acțiunile care au loc între ei, violente și/sau sexuale, introducerea unor personaje secundare pitorești conferă o nuanță hiperrealistă universului filmic al lui Naranjo: prietenul gay din grupul de însoțitori minori pentru străini în vârstă, prietenii iubitului-pe care îl îmbracă în portar de fotbal aproape pe tot parcursul filmului-mai ales actorul cu chipul cel mai deosebit pe care mi-l amintesc, băiatul punk care luptă pentru iubirea celei poreclite La Tigrillo, rivalele de pe plajă,…
Drama/Mex are tot ce îi trebuie pentru a avea succes la critică și la public dar îi lipsește o promovare adecvată mărimii sale: aceea a unui mic mare film.
[traducere: Diana Salim]
Y es que les une un argumento lleno de tópicos similares: el amor de juventud, la iniciación, la duda en un triángulo amoroso. El aprendizaje adolescente se topa aquí también con el contrapunto de un personaje al final del camino, aunque aquí lo que ocurre es que intenta quitarse la vida, no está condenado involuntariamente como Maribel Verdú en el film de Cuarón. Sin embargo Drama/Mex se diferencia en la inexistencia del –magistral- narrador omnisciente en forma de voz en off de Y tu mamá también, en el mayor colorido y el exceso de adrenalina. También en la actitud de los tres personajes que van desde la saltarina peculiaridad del Antoine Doinel de Truffaut hasta la vaga protesta de Pierrot le fou (Jean Luc Godard, 1965) o la mágica sensualidad de alguna protagonista de Rohmer (La Collectionneuse, 1967).
Conformando así una lucha clásica por el amor de la bella entre dos arquetipos de perdedores: el crápula que vuelve inesperadamente y el novio cornudo que intenta recuperar el honor/amor perdido. Drama/Mex cuenta dos historias que se entrecruzan: La del triángulo amoroso y la del suicida maduro que encuentra una acompañante menor de edad que roza la prostitución.
A partir de ahí el film se desarrolla entre sorprendentes situaciones y diálogos chispeantes. Todo dentro de una irreverencia que a veces roza la anarquía (laboral para el presunto suicida – amorosa para el trío protagonista) y otras se sumerge en una ácida crítica a los valores sociales (la referencia a Paulina Rubio como modelo de comportamiento para las aprendices de prostituta se desvela un gran acierto del guión).
A destacar la belleza del trío protagonista, y todas las acciones emprendidas entre ellos violentas y/o sexuales. La adición de pintorescos secundarios dota de un toque hiperrealista el universo fílmico de Naranjo: el amigo gay del grupo de menores acompañantes para viejos gringos, los amigos del novio – que viste de portero de fútbol casi todo el film – en especial el actor con la faz más peculiar que recuerdo, el chico punk que lucha por el amor de La Tigrillo, las rivales de la playa…
Drama/Mex lo tiene todo para ser un éxito de crítica y público pero le falta una promoción adecuada a su magnitud: el de una pequeña gran película.





