EDITORIAL

Acestea fiind zise, să ne distrăm românește

   Hitler vroia să-i elimine pe cei care îi consideră inferiori. Ca să rămână doar elita. Comuniștii au scăpat de tot ce le era superior. Să fie muncitorii și țăranii elita. Românul nu vrea să elimine pe nimeni. Vrea să fim toți egali. Fără elita. Fără pleavă. E loc pentru fiecare în mediocritate. Să moară și capra vecinului. Sau să trăiască. Important e doar să fim la fel. Undeva în zona călâie. Gândire de mlaștină. Anti-evolutivă. Anti-revoluționară. Pot să fie bucăți de carne în ciorba națională, dar suprafața ei rămâne pururi netedă.

  Ciobanul mioritic e vinovat că a ieșit din turmă. Trebuie să platească pentru asta. Și el o știe. De aceea își acceptă senin pedeapsa. La fel și meșterii lui Manole. Pentru eșec n-ar fi fost condamnați la moarte. Doar pentru succes.

  Cu timpul însă, cei care evadau din mulțime au încetat să mai fie pedepsiți a la patul lui Procust de către locuitorii matricei. De la o vreme oile rătăcite sunt doar aduse pe drumul cel bun. Fără bâtă. Cu blândețe. Mihail Kogâlniceanu și alte odrasle de boieri se îmbătau și începeau să strige ce au auzit și ei pe la Paris. Vine potera și stingea neînțelegerea. Cu vorba bună. Și dulce, moldovenească. Asta a fost revoluția de la ’48 în Moldova.

  “A fost sau n-a fost” are legatură cu revoluția cum are baba cu mitraliera pe care, cică, o transporta în colivă în zilele lui decembrie ’89. Emisiunea TV din film nu e despre revoluție. Este procesul public al personajului jucat de Săpdaru. Tot ce vor cei care sună este să demonstreze că profesorul nu a făcut nimic. Că nu e mai breaz ca ei. N-am mișcat un deget și ne mândrim cu asta. Iar bețivul ăsta a stat și el cu mâinile în sân. Ești ca noi. Recunoaște și totul e perfect. Fiecare mai bea câte un pahar și nu mai știe ce face.

  Ce să cauți la București ? Stai aici cu noi. Ca noi. Asta îi spune proprietarul de televiziune amantei. Și cameramanului. Lasă camera pe trepied. Nu încerca nimic deștept. Și fiicei. Ce-ti trebuie skiuri ? Dă-te cu sania ca toata lumea. Și la fel de intransigent e și cu sine însuși. Nu se iartă. Se pune singur la bulă, dând citate din dictionarul de filozofie care se potrivesc situatiei ca nuca în perete.

  Românului i-a ramas doar responsabilitatea civică de-a arunca cu maron în ventilator. O face din tot sufletul. Cu convingere. Aruncă larg în sus. Știe că magiunul o să cadă peste toți. Inclusiv peste el. Nu-l deranjează. Din contră. Exact asta și vrea. Îi dă sentimentul de apartenență. Mirosul de realitate.

Tudor Voican

 

arhiva>>
alternativ
bizarmonii

andreea_chiru: hei
paul_odhan: hai
andreea_chiru: haihui?
paul_odhan: haihai, nu huidui
andreea_chiru: să haplim haiducește hrișca?
paul_odhan: harap-halb huruie halvaua
andreea_chiru: habarnam hăcuie o hrapie
paul_odhan: H-ul nu ne stă liniștit pe limbă
paul_odhan: propun un L
andreea_chiru: eu mă gândeam la M
andreea_chiru: mangafaua molfăie un muștiuc
paul_odhan: M de la miros minor mâna minotaurului?!
andreea_chiru: muncitorii mănâncă mulți mistreți
paul_odhan: Marele Mut
andreea_chiru: manivelă motor mucava
paul_odhan: malfabetul mostru e minunat, mulțumim....

andreea_chiru: mapecierile msunt mlucru mrar mpe maici: miercuri muzica medievală

andreea_chiru: marți mpârjoale mcu martzipan
paul_odhan: să nu excedăm în M-euri că rămânem mmmitzi

andreea_chiru: mai am Meuri să le mexorcizez: maieutică, matador, muflon, mozol,

andreea_chiru: amar, alcoool, amoooooor
paul_odhan: aaa, ai trecut la A
paul_odhan: ți-ai spart Mreduta
andreea_chiru: apolodor amuțit afirmă argumentativ
paul_odhan: aprioric îți articulez, alfabetul are arici
andreea_chiru: arnici? să le arătam aici alfabete apodictice
paul_odhan: apocrife asimilam, albe în aspect...
andreea_chiru: armonii alephe/ști
paul_odhan: aferim, ai apucat-o aeronat

andreea_chiru: asimilarea și acomodarea afonemelor alandaluiește liber prin afirmații

paul_odhan: nu-mi dărui ALUVIUNI
andreea_chiru: așteptam admonestarea
paul_odhan: artă aș fi adoptat, nu arme de amăgit ataraxia
andreea_chiru: NU mă adaptez
paul_odhan: un atom ti-aș alipi, atunci...
andreea_chiru: sfârșitul alfabetului îl găsesc mai atractiv
andreea_chiru: vivisecție, bampir, vezuvian
paul_odhan: voit ai viețuit verde
andreea_chiru: ventuză văduvi viclean voyeuristul
andreea_chiru: vulpea și veveritza sunt văzute în vernil
andreea_chiru: vai de cel ce vânează!
paul_odhan: un vid vis am în Z acum...
andreea_chiru: zanzibar, zeamă de varză
paul_odhan: gata
andreea_chiru: zignora/zmă
andreea_chiru: zambilicistic, zeflemitor, zuzu zaurt
andreea_chiru: zapciu, zapis,
paul_odhan: za zfârșit zdeja.
interviu Laura Voicu"E o generozitate să împrumuți problemele și bucuriile unui personaj și sunt gata să îmbrățișez sufletul oricărui personaj".

paul s. odhan: care e cel mai important lucru pentru un actor?
laura voicu: iubirea
laura voicu: orice ai de interpretat
laura voicu: pe scenă sau în fața camerelor mesajul e același (din punctul meu de vedere), simți și transmiți iubire
laura voicu: pt. mine subtextul fiecărui script e...iubirea...

paul s. odhan: în afara scenei, cum trăiește un actor?
laura voicu: hahaha
laura voicu: depinde de actor,depinde de țara în care trăiește....depinde
laura voicu: vorbesti în general sau ma întrebi pe mine, Laura Voicu?

paul s. odhan: mă gândeam că un om care spune că cel mai imporant lucru în meseria lui e iubirea are o sensibilitate aparte, poate kiar o fragilitate...
laura voicu: fragilitatea e fragilitate,evident
laura voicu: ooooooooo și încă f multă....
laura voicu: numai că dacă ești fragil nu ești și slab, în nici un caz
laura voicu: să nu întelegem greșit.


când am imaginea clară a personajului, văd cum e îmbrăcat, cum se mișcă, cum vorbește, ce gândește și cum simte

paul s. odhan: de ce ai ales meseria de actor?
laura voicu: :))
paul s. odhan: sau uite reformulez:
paul s. odhan: ce impuls ți-a generat alegerea meseriei de actor?
laura voicu: în primul rând am vrut de când mă știu să fiu cât mai aproape de Doamne Doamne, iar pe scenă sau în fața camerelor de filmat se întamplă să coboare îngerașii
laura voicu: și vorbesc f serios, nu aberez, vorbesc din senzații trăite
laura voicu: se creează o anumită energie și asta se simte
laura voicu: o, doamne, ce frumos...simți, știi cum? că te mângăie ceva sau cineva....sau ca o respirație
laura voicu: mă rog, îmi e greu să exprim în cuvinte o senzație....
laura voicu: și am ales să fiu actriță pt că întotdeauna, dar întotdeauna eu vorbesc, iar cei din jur râd
laura voicu: de multe ori nu înțeleg de ce, pt că vorbesc serios
laura voicu: si e nasol uneori...știi? uite,când eu plâng, lumea râde
laura voicu: :)))
laura voicu: eu plâng în hohote, iar mama mea...cea care mi-a dat viață și care ma cunoaște f bine, râde în hohote
laura voicu: mă rog....mă și enervez de multe ori...

paul s. odhan: poate că există această idee preconcepută că un actor nu se desparte de scenă nici în viața reală
laura voicu: ăsta e un adevăr
laura voicu: orice profesie te modifică
laura voicu: actoria îți șlefuiește stările interioare, senzațiile, sufletul
laura voicu: și normal că te modifică și ca om
laura voicu: iar un rol îți poate salva și viața...

paul s. odhan: ce simți când te desparți de un rol?
laura voicu: of, ce nu îmi plac despărțirile
laura voicu: :((
laura voicu: un gol în suflet... așa simt....și o împlinire în același timp
laura voicu: și știu că acolo undeva am mai adăugat un pic de iubire în cele 21 de grame ale sufletului
laura voicu: :)
laura voicu: am dat publicului și am câștigat mult
laura voicu: e un feed-back frumos,nu crezi?

paul s. odhan: spuneai că orice meserie te modifică
paul s. odhan: tu cum ai intrat în meseria asta, cum ai evoluat pe parcurs, și unde ai ajuns acum?
laura voicu: ziceam că orice profesie te modifică...nu de puține ori mi s-a întâmplat să merg pe stradă și să caut în jur un caracter pt. un personaj anume...și figurile, gestica, mimica celor din jur mă ajută enorm
laura voicu: m-am trezit spunând sau gândind...uite, domnule, ce față de medic are omul ăsta!
laura voicu: aveam de jucat în facultate pt. un examen de regie o bătrâna D-na Atkinson din  ‘’Dincolo de zare” de O’Neill
laura voicu: greu
laura voicu: un caracter f puternic, o femeie paralizată de la mijloc în jos, în vârstă
laura voicu: îți dai seama că la 20 și ceva ani e greu....
laura voicu: și două săptămâni am tot căutat-o pe femeia asta
laura voicu: lipsea ceva
laura voicu: nu aveam imaginea clară. când am imaginea clară a personajului, văd cum e îmbrăcat, cum se mișcă, cum vorbește, ce gândește și cum simte, totul  e de bine
laura voicu: și..mergeam cu troleul și am văzut o bătrână, crede-mă am fost fericită
laura voicu: :))
laura voicu: era Doamna Atkinson
laura voicu: am urmărit-o pe stradă câteva minute, evident
laura voicu: și am avut un examen f bun.


o reacție de uimire, să zicem în teatru...dacă o joci la prim plan îți pleacă lumea din sală

paul s. odhan: te atrage mai mult filmul sau teatrul?
laura voicu: la film mi-e îmi e mai ușor
laura voicu: teatrul te cam epuizează
laura voicu: dar iubesc și teatrul, și filmul.
laura voicu: când filmez..îmi e mai ușor în joc
laura voicu: dar și teatrul îmi dă o satisfacție uriașă
.
paul s. odhan: care e diferența între a construi un rol în teatru față de fillm?
laura voicu: și teatrul, și filmul pornesc din același punct, numai că mijloacele de exprimare sunt diferite
laura voicu: în teatru totul este mai mare
laura voicu: de exemplu, o reacție de uimire, să zicem în teatru...dacă o joci la prim plan îți pleacă lumea din sală
laura voicu: iar la film totul e mai interiorizat...nu trebuie să faci prea multe,camera e pe tine și vede tot, nu minte niciodată
laura voicu: în film, importanți sunt ochii
laura voicu: chiar vorbeam cu Ticuță Popescu, prieten și regizor f talentat,  mi-a pus întrebarea asta
laura voicu: care-i diferența între teatru și film
laura voicu: în film îi vezi actorului ochii, mai mult decât în teatru
laura voicu: și spuneam că teatrul epuizează pt. că pot să joci un spectacol ani la rând, chiar
laura voicu: și la fiecare spectacol trebuie să fi la aceeași intensitate
laura voicu: iar repetitivitatea asta ucide
laura voicu: dar e și frumos
laura voicu: :)
laura voicu: în teatrul totul e exteriorizat, iar în film interiorizat.


 Cristi Nemescu avea un umor extraordinar și umorul meu era pe aceeași lungime de undă cu umorul lui

paul s. odhan: filmografia ta ce cuprinde?
laura voicu: 8 scurt metraje
laura voicu: al 9 lea e în curs de și un lung metraj.

paul s. odhan: deci 8 și jumatate, precum Fellini
laura voicu: hahahaha
paul s. odhan: știu că ai jucat în mai multe filme regizate de Cristian Nemescu
paul s. odhan: cum ai colaborat cu el?
laura voicu: mai frumos ca niciodată
laura voicu: a fost ca în iubire la fiecare din cele 3 filme ale lui în care am jucat
laura voicu: și să știi că nu vorbesc la superlativ absolut despre Nemescu pt că nu mai este în viață
laura voicu: nu!
laura voicu: dar Cristi Nemescu avea un umor extraordinar și umorul meu era pe aceeași lungime de undă cu umorul lui
laura voicu: îmi pare rău, dar eu n-am mai întâlnit până acum un regizor cu așa umor ca Nemescu și nici n-am să mai întâlnesc
laura voicu: sunt convinsă de asta
laura voicu: Cristi știa întotdeauna ce sa-mi ceară
laura voicu: întotdeauna
laura voicu: îmi explica ce trebuie să fac, nu prea mult, căci el nu era pre vorbăreț...și după asta îmi zicea:"și acum improvizează cum știi tu să improvizezi"
laura voicu: mă simțeam liberă pe platou
laura voicu: la filmarile lui Nemescu mă simțeam așa, cum să-ți zic.... ca atunci când ești îndrăgostit
laura voicu: senzația asta am avut o de fiecare dată
laura voicu: și chiar dacă am avut roluri mici în filmele lui...au contat enorm pt mine
laura voicu: mereu mă plângeam că îmi dă roluri mici, chiar la filmări la California Dreamin' filmam un cadru si eu am jucat muuult, eram în gară și din toți actorii de acolo, din toate replicile doar replicile mele se auzeau
laura voicu: :)))
laura voicu: știu că am și plâns atunci, ce nebunie....
laura voicu: și-n Poveste la scara C și în Marilena de la p7 sunt un fel de Julieta la balcon, nervoasă.....care urlă și aruncă mereu diverse obiecte spre un Romeo care cere iertare, dar o Julieta în zilele noastre...
laura voicu: m-a marcat Cristian Nemescu
laura voicu: sincer
laura voicu: și știi ce era frumos, că nu erau nevoie de cuvinte între noi, niciodată
laura voicu: ne înțelegeam atât de bine....
laura voicu: și eu cred că între doi oameni când nu mai e nevoie de cuvinte, pt că e comunicarea mult prea bună...e bine de tot.

paul s. odhan:ce gen de roluri crezi că sunt mai aproape de personalitatea ta?
laura voicu: mmmmmmmmm
laura voicu: sunt f energică de felul meu
laura voicu: și am jucat mai mult așa zisele roluri ''de forță''
laura voicu: comedia mi-e f aproape de suflet
laura voicu: mi-e ușor în comedie
laura voicu: și de aceea de multe ori caut altceva, vezi cum e omul?:)
laura voicu: e o generozitate să împrumuți problemele și bucuriile unui personaj
laura voicu: și sunt gata să îmbrațișez sufletul oricărui personaj
laura voicu: am să știu sa-l fac să fie frumos
laura voicu: mi-a ieșit bine "Medeea" lui Euripide.

paul s. odhan: în ce proiecte cinematografice ești implicată acum?
laura voicu: filmul de televiziune "Iubire ca-n filme" pt acasa tv la care filmez de aproape un an și pe care îl finalizez într-o lună
laura voicu: încep acum un scurt metraj provocator
laura voicu: ''Fanteziile sexuale ale doamnei Fabian''în regia lui Andrei Chiriac
laura voicu: provocator script
laura voicu: mai am un alt film de televiziune la început de iulie
laura voicu: iar în anul ce urmează am un lungmetraj în regia Ticuță Popescu,o excepțională poveste despre lupta anticomunistă.

paul s. odhan: cum ți-ai face ieșirea din acest rol de intervievată?
laura voicu: păi, nu știu cum să-ți zic, dar când îmi place ceva f tare...nu prea vreau să ies
laura voicu: :))

EDITORIAL

1st Annual Toronto-Romanian Film Festival

    Programat a se desfășura în primele zile ale lunii Februarie 2008, pe datele de 1, 2 și 3, Primul Festival Anual al Filmului Românesc urmărește să satisfacă dorința publicului din Toronto pentru cinematografia fără frontiere și exprimarea cinematografică încă ne-explorată. Acest festival de film intenționează să dezvăluie influențele realității pre-, post- dar și contemporan-comuniste, precum și influența fimului modern și capacitatea sa de a se desprinde de un trecut care este de multe ori neînțeles.

    ToRo va dedica programul primei seri regretatului regizor Cristian Nemescu, prezentând filmul sau California Dreamin', câștigător al premiului Un Certain Regard pentru cel mai bun film de la Cannes 2007. În prealabil, vom viziona scurt-metrajul pentru lucrarea sa de diploma Poveste la Scara C. Cele doua filme vor fi prezentate de Tereza Barta, profesor universitar la York University și regizor.

    Continuind tema retrospectivă, ToRo va prezenta în cea de-a doua zi a festivalului, filmul lui Lucian Pintilie Reconstiturea, datat 1968, un manifest politic interzis până în 1990 pentru prezentarea lipsei libertăților civile din perioada comunistă. Filmul lui Alexandru Solomon Marele Jaf Comunist, va continua această analiză a sistemului politic din epoca respectivă. Prezentarile vor fi realizate de către Dr.Călin-Andrei Mihăilescu , profesor universitar la University of Western Ontario. Întorcându-se la originile cinematografiei românești, Festivalul se va încheia cu rularea primului film artistic românesc Independența României, urmat de premiera canadiană a ultimului film aparținând lui Nae Caranfil Restul e Tăcere. Filmul mut Independența României, va avea un fond musical realizat "live" de către invitatul special al festivalului, renumitul DJ din New York, Bogman. La toate acestea se adaugă în deschidere filmele lui Ion Popescu-Gopo Scurta Istorie (Premiul pentru cel mai bun scurt metraj de animație, Cannes 1956) și Șapte Arte (Cel mai bun film de animație, Festivalul de Film Tours 1958).

    Privind înainte spre viitorul cinema-ului românesc, Festival urmarește prin două programe de scurt-metraje să promoveze lucrările unor regizori tineri și debutanți. Printre acestea se numără filmul lui Radu Jude Lampa cu Căciulă, câștigător al premiului pentru cel mai bun scurt metraj internațional la Sundance Festival 2007,  filmul lui Adrian Sitaru Valuri, premiul pentru cel mai bun scurt metraj la Festivalul Internațional de la Lucarno 2007, precum și filmul lui Bogdan Apetri Last Day of December selecționat la Festivalul Mondial de Film de la Montreal.

 

Andrei Tănăsescu

http://www.toroartsgroup.com


arhiva>>
Timpul Tau
USL
Radio Alternativ