laura voicu: iubirea
laura voicu: orice ai de interpretat
laura voicu: pe scenă sau în fața camerelor mesajul e același (din punctul meu de vedere), simți și transmiți iubire
laura voicu: pt. mine subtextul fiecărui script e...iubirea...
paul s. odhan: în afara scenei, cum trăiește un actor?
laura voicu: hahaha
laura voicu: depinde de actor,depinde de țara în care trăiește....depinde
laura voicu: vorbesti în general sau ma întrebi pe mine, Laura Voicu?
paul s. odhan: mă gândeam că un om care spune că cel mai imporant lucru în meseria lui e iubirea are o sensibilitate aparte, poate kiar o fragilitate...
laura voicu: fragilitatea e fragilitate,evident
laura voicu: ooooooooo și încă f multă....
laura voicu: numai că dacă ești fragil nu ești și slab, în nici un caz
laura voicu: să nu întelegem greșit.
când am imaginea clară a personajului, văd cum e îmbrăcat, cum se mișcă, cum vorbește, ce gândește și cum simte
paul s. odhan: de ce ai ales meseria de actor?
laura voicu: :))
paul s. odhan: sau uite reformulez:
paul s. odhan: ce impuls ți-a generat alegerea meseriei de actor?
laura voicu: în primul rând am vrut de când mă știu să fiu cât mai aproape de Doamne Doamne, iar pe scenă sau în fața camerelor de filmat se întamplă să coboare îngerașii
laura voicu: și vorbesc f serios, nu aberez, vorbesc din senzații trăite
laura voicu: se creează o anumită energie și asta se simte
laura voicu: o, doamne, ce frumos...simți, știi cum? că te mângăie ceva sau cineva....sau ca o respirație
laura voicu: mă rog, îmi e greu să exprim în cuvinte o senzație....
laura voicu: și am ales să fiu actriță pt că întotdeauna, dar întotdeauna eu vorbesc, iar cei din jur râd
laura voicu: de multe ori nu înțeleg de ce, pt că vorbesc serios
laura voicu: si e nasol uneori...știi? uite,când eu plâng, lumea râde
laura voicu: :)))
laura voicu: eu plâng în hohote, iar mama mea...cea care mi-a dat viață și care ma cunoaște f bine, râde în hohote
laura voicu: mă rog....mă și enervez de multe ori...
paul s. odhan: poate că există această idee preconcepută că un actor nu se desparte de scenă nici în viața reală
laura voicu: ăsta e un adevăr
laura voicu: orice profesie te modifică
laura voicu: actoria îți șlefuiește stările interioare, senzațiile, sufletul
laura voicu: și normal că te modifică și ca om
laura voicu: iar un rol îți poate salva și viața...
paul s. odhan: ce simți când te desparți de un rol?
laura voicu: of, ce nu îmi plac despărțirile
laura voicu: :((
laura voicu: un gol în suflet... așa simt....și o împlinire în același timp
laura voicu: și știu că acolo undeva am mai adăugat un pic de iubire în cele 21 de grame ale sufletului
laura voicu: :)
laura voicu: am dat publicului și am câștigat mult
laura voicu: e un feed-back frumos,nu crezi?
paul s. odhan: spuneai că orice meserie te modifică
paul s. odhan: tu cum ai intrat în meseria asta, cum ai evoluat pe parcurs, și unde ai ajuns acum?
laura voicu: ziceam că orice profesie te modifică...nu de puține ori mi s-a întâmplat să merg pe stradă și să caut în jur un caracter pt. un personaj anume...și figurile, gestica, mimica celor din jur mă ajută enorm
laura voicu: m-am trezit spunând sau gândind...uite, domnule, ce față de medic are omul ăsta!
laura voicu: aveam de jucat în facultate pt. un examen de regie o bătrâna D-na Atkinson din ‘’Dincolo de zare” de O’Neill
laura voicu: greu
laura voicu: un caracter f puternic, o femeie paralizată de la mijloc în jos, în vârstă
laura voicu: îți dai seama că la 20 și ceva ani e greu....
laura voicu: și două săptămâni am tot căutat-o pe femeia asta
laura voicu: lipsea ceva
laura voicu: nu aveam imaginea clară. când am imaginea clară a personajului, văd cum e îmbrăcat, cum se mișcă, cum vorbește, ce gândește și cum simte, totul e de bine
laura voicu: și..mergeam cu troleul și am văzut o bătrână, crede-mă am fost fericită
laura voicu: :))
laura voicu: era Doamna Atkinson
laura voicu: am urmărit-o pe stradă câteva minute, evident
laura voicu: și am avut un examen f bun.
o reacție de uimire, să zicem în teatru...dacă o joci la prim plan îți pleacă lumea din sală
paul s. odhan: te atrage mai mult filmul sau teatrul?
laura voicu: la film mi-e îmi e mai ușor
laura voicu: teatrul te cam epuizează
laura voicu: dar iubesc și teatrul, și filmul.
laura voicu: când filmez..îmi e mai ușor în joc
laura voicu: dar și teatrul îmi dă o satisfacție uriașă.
paul s. odhan: care e diferența între a construi un rol în teatru față de fillm?
laura voicu: și teatrul, și filmul pornesc din același punct, numai că mijloacele de exprimare sunt diferite
laura voicu: în teatru totul este mai mare
laura voicu: de exemplu, o reacție de uimire, să zicem în teatru...dacă o joci la prim plan îți pleacă lumea din sală
laura voicu: iar la film totul e mai interiorizat...nu trebuie să faci prea multe,camera e pe tine și vede tot, nu minte niciodată
laura voicu: în film, importanți sunt ochii
laura voicu: chiar vorbeam cu Ticuță Popescu, prieten și regizor f talentat, mi-a pus întrebarea asta
laura voicu: care-i diferența între teatru și film
laura voicu: în film îi vezi actorului ochii, mai mult decât în teatru
laura voicu: și spuneam că teatrul epuizează pt. că pot să joci un spectacol ani la rând, chiar
laura voicu: și la fiecare spectacol trebuie să fi la aceeași intensitate
laura voicu: iar repetitivitatea asta ucide
laura voicu: dar e și frumos
laura voicu: :)
laura voicu: în teatrul totul e exteriorizat, iar în film interiorizat.
Cristi Nemescu avea un umor extraordinar și umorul meu era pe aceeași lungime de undă cu umorul lui
paul s. odhan: filmografia ta ce cuprinde?
laura voicu: 8 scurt metraje
laura voicu: al 9 lea e în curs de și un lung metraj.
paul s. odhan: deci 8 și jumatate, precum Fellini
laura voicu: hahahaha
paul s. odhan: știu că ai jucat în mai multe filme regizate de Cristian Nemescu
paul s. odhan: cum ai colaborat cu el?
laura voicu: mai frumos ca niciodată
laura voicu: a fost ca în iubire la fiecare din cele 3 filme ale lui în care am jucat
laura voicu: și să știi că nu vorbesc la superlativ absolut despre Nemescu pt că nu mai este în viață
laura voicu: nu!
laura voicu: dar Cristi Nemescu avea un umor extraordinar și umorul meu era pe aceeași lungime de undă cu umorul lui
laura voicu: îmi pare rău, dar eu n-am mai întâlnit până acum un regizor cu așa umor ca Nemescu și nici n-am să mai întâlnesc
laura voicu: sunt convinsă de asta
laura voicu: Cristi știa întotdeauna ce sa-mi ceară
laura voicu: întotdeauna
laura voicu: îmi explica ce trebuie să fac, nu prea mult, căci el nu era pre vorbăreț...și după asta îmi zicea:"și acum improvizează cum știi tu să improvizezi"
laura voicu: mă simțeam liberă pe platou
laura voicu: la filmarile lui Nemescu mă simțeam așa, cum să-ți zic.... ca atunci când ești îndrăgostit
laura voicu: senzația asta am avut o de fiecare dată
laura voicu: și chiar dacă am avut roluri mici în filmele lui...au contat enorm pt mine
laura voicu: mereu mă plângeam că îmi dă roluri mici, chiar la filmări la California Dreamin' filmam un cadru si eu am jucat muuult, eram în gară și din toți actorii de acolo, din toate replicile doar replicile mele se auzeau
laura voicu: :)))
laura voicu: știu că am și plâns atunci, ce nebunie....
laura voicu: și-n Poveste la scara C și în Marilena de la p7 sunt un fel de Julieta la balcon, nervoasă.....care urlă și aruncă mereu diverse obiecte spre un Romeo care cere iertare, dar o Julieta în zilele noastre...
laura voicu: m-a marcat Cristian Nemescu
laura voicu: sincer
laura voicu: și știi ce era frumos, că nu erau nevoie de cuvinte între noi, niciodată
laura voicu: ne înțelegeam atât de bine....
laura voicu: și eu cred că între doi oameni când nu mai e nevoie de cuvinte, pt că e comunicarea mult prea bună...e bine de tot.
paul s. odhan:ce gen de roluri crezi că sunt mai aproape de personalitatea ta?
laura voicu: mmmmmmmmm
laura voicu: sunt f energică de felul meu
laura voicu: și am jucat mai mult așa zisele roluri ''de forță''
laura voicu: comedia mi-e f aproape de suflet
laura voicu: mi-e ușor în comedie
laura voicu: și de aceea de multe ori caut altceva, vezi cum e omul?:)
laura voicu: e o generozitate să împrumuți problemele și bucuriile unui personaj
laura voicu: și sunt gata să îmbrațișez sufletul oricărui personaj
laura voicu: am să știu sa-l fac să fie frumos
laura voicu: mi-a ieșit bine "Medeea" lui Euripide.
paul s. odhan: în ce proiecte cinematografice ești implicată acum?
laura voicu: filmul de televiziune "Iubire ca-n filme" pt acasa tv la care filmez de aproape un an și pe care îl finalizez într-o lună
laura voicu: încep acum un scurt metraj provocator
laura voicu: ''Fanteziile sexuale ale doamnei Fabian''în regia lui Andrei Chiriac
laura voicu: provocator script
laura voicu: mai am un alt film de televiziune la început de iulie
laura voicu: iar în anul ce urmează am un lungmetraj în regia Ticuță Popescu,o excepțională poveste despre lupta anticomunistă.
paul s. odhan: cum ți-ai face ieșirea din acest rol de intervievată?
laura voicu: păi, nu știu cum să-ți zic, dar când îmi place ceva f tare...nu prea vreau să ies
laura voicu: :))





