Bullet Boy e un film pe care l-am amânat luni de zile fără vreun motiv special. Lipsa de chef de filme despre găști, minorități, conflicte minore duse până la războaie urbane, teama de filme într-atât de cinice încât să ridice cel puțin o sprânceană pe jazz-uri rasiste. Absența vreunei ultime bombe de underground m-a adus către acest film inteligent, clean cut, excelent jucat, construcție bună, dialog bine scris până la a crea senzația de improvizație totală, imagine foarte buna fără să vrea să epateze în jocuri geometrice urbane sau compoziții baroce răs-facute.
Un fel de pușcă cehoviană a tuturor preconcepțiilor dă de înțeles de la început că dacă avem în poveste un pistol cadou “pentru orice eventualitate” și un copil, cumva elementele se vor uni într-o ecuație otravită spre final. Ricky, un puști de 20 de ani iese din închisoare și se reîntoarce la viața și prietenii lui, ceea ce îi pune pe tavă, practic, un pașaport de reintrare la închisoare. Asta ca linie majoră dramaturgică. Pe parcurs însă apar toate personajele care dau filmului emoție adevărată, nu siropuri-stas, momente de suspans și ironie. Răzbunări în cartier, între “sânge” (pentru prima oară am auzit un apelativ de argou care mi-a plăcut la nebunie..”blood”), polițe de plătit și haos general fără mare motiv. Pe de altă parte, într-un apartament curățel, de familie middle-class, fratele de 12 ani al lui Ricky, Curtis, găsește pistolul ascuns și joacă o “ de-a v-ați ascunselea” macabră cu Rio, un coleg de școală. Și de aici reiese cel mai mare atribut al filmului, inteligența cu care vede două tipuri de conflicte și rezolvările lor, modul în care tratează opțiunea și violența. Când adulții intră într-un conflict minor ca spartul unei oglinzi retrovizoare se poate ajunge la body-count-uri și mici masacre de ghetou. Când copii intră în conflicte majore, ca împușcarea din greșeală și aproape mortală a celui mai bun prieten, totul se rezolvă cu două propoziții fugare, biscuiți în formă de animale și o cicatrice cu care te poți lăuda la școală.
Doza de social din Bullet Boy, doza de tezism sau intențiile moralizatoare dispar complet sub o poveste foarte bine dusă la capăt, sub frumusețe “calitoasa” cinematografic a tuturor personajelor, sub suspansuri și controverse fără “adaos comercial”, sub situații și momente bine controlate. Și la sfârsit aceeași lumină de ora 6, neutră față de acțiune, arată un cadavru, câteva cadavre, și la fel de multa viață care, asta este, trebuie să se salveze orice ar lăsa în urmă. Așa merg lucrurile.
Ana Ularu
