De multă vreme nu am mai empatizat într-atât de “civil”, și de multă vreme un film nu și-a mai îndeplinit mai riguros și cu umor funcția de a explica blând, prin “filmul bis”, și de a pune sub proiector un compartiment al conștientului atât de definitoriu pentru subconștient. Cred, în cheie convinsă de egoism și scopofilie, că pe lângă acel “Alex” creditat la final, căruia Liev Schreiber i-a dăruit filmul, o dedicație îmi aparține exclusiv, din partea filmului care le-a explicat “colecționarilor” cum reușesc ei, din dragoste de prezent, să-l înghețe în obiecte, să comprime situații, oameni, iubiri, războaie, ironii în artefacte, foi rupte, capace, bucățele, detalii, detalii...
Mai departe de prima lectură cu strigături “ DAAAA, EXAAACT, ȘI EEEEUUU!!!!”, filmul dispune de o construcție excelentă care pornește din colaj cu accent comic, montaj rapid, Voice Over, atmosferă balcanică-contrast cu sterilități și autisme american-semite, și ajunge insesizabil, în curgere lină, spre un tip de narațiune cu accente feerice tip Terry Gilliam, spre un road movie liniștit, emoționant deși brechtian (sau poate tocmai prin asta), bine organizat în capitole anunțate -“the rigid search” – până la “the illumination”.
Vizual impecabil (culmea, e filmul în care am văzut cele mai flagrante lipse de racorduri de lumină, sic), în scheme clare și concepte scenografice subtile, muzical foarte bun, fără să trădeze, prin niciun compartiment, nicio afiliere la vreun gen, nici autoglorificări balcanice aiurea, nici parodieri de cultură americană nedocumentată.
Everything is Illuminated e un film care se referă la revelații și cum se pot ele naște din fosile, din rămășițe, din detalii, e un film care departe de a fi o propagandă pro-semită și adresată unor chinuri demult trecute, se adresează vieții și permanenței omului. Un film care machiază frumos stafiile și le așază în mână câte o jucărie, că să le explice necesitatea.
Povestea unui tânăr american evreu, rămas fără familie, colecționar obsesiv, care pornește către Ukraina pentru a găsi femeia care îi salvase bunicul, ajutându-l să emigreze înainte de masacrarea unui sat întreg. Poate aceasta primă legatură cu istoria lui scurtă îi va servi drept piesă de rezistență, fondatoare, în colecția lui enormă. Poate va învăța că există multe moduri de a stoca viața, sau că într-adevăr, compulsivitatea lui e o metoda frumoasă și stupidă, eficientă mie în suta și continuabilă.
Umorul, în orice caz, nu e nicio clipă trădat, contrapunctează perfect unde și când trebuie, Eugene Hutz, călăuza, este, în afară de genial-telegenic, adorabil, e exact ce trebuia pentru a-i oferi credit și a da ocazia lui Elijah Wood să se redefinească, măcar un pic.
Bun context pentru a ieși din mainstream. Simplu, insumabil într-un cuvânt: frumos.
